Al treilea element al autocompasiunii este recunoașterea faptului că suferința face parte din natura noastră umană comună. Ceea ce deosebește autocompasiunea de iubirea de sine și de acceptarea de sine este faptul că are un element esențial: ceilalți oameni. Sensul literal al compasiunii este "a suferi împreună cu cineva" și exprimă reciprocitatea esențială inerentă experienței suferinței.
Compasiunea provine din recunoașterea faptului că experiența umană este imperfectă. Atunci când suntem în contact cu natura noastră umană comună, ne amintim că neajunsurile și dezamăgirile noastre fac parte din experiența umană comună. Acest lucru distinge autocompasiunea de autocompătimire. În timp ce autocompătimirea spune "săracul de mine", autocompasiunea ia în considerare faptul că toată lumea suferă și oferă alinare, făcându-ne conștienți de faptul că este o experiență comună care ne unește.
Durerea pe care o simțim în fața dificultăților noastre este aceeași durere pe care o simte o altă persoană în fața dificultăților sale, doar că este declanșată de ceva diferit, circumstanțele sunt diferite, gradul de durere poate fi diferit, la fel și capacitatea de a tolera durerea. Cu toate acestea, procesul este același.

Pentru că luăm de la sine înțeles că lucrurile vor merge bine, dacă ceva nu merge așa cum ne dorim, ne gândim că toți ceilalți o duc bine, în afară de noi. Acest lucru ne va face să ne simțim izolați și ne vom ascunde de rușine de ceilalți care credem că sunt mai vitali, mai norocoși și mai de succes decât noi. Ne ajută dacă ne dăm seama că experiența suferinței, ca un secret intim împărtășit, este de fapt o legătură care ne conectează cu toți oamenii.
Una dintre nevoile noastre centrale este aceea de a simți că aparținem. Cauza principală a multor probleme psihice este faptul că oamenii se simt izolați de ceilalți. Sentimentul de conectare activează sistemul verde, ceea ce reduce anxietatea declanșată de sistemul roșu. Prin urmare, persoanele care se simt conectate cu ceilalți experimentează mai puțină anxietate în mijlocul unor circumstanțe dificile de viață.
Persoanele cărora le este dificil să mențină relații bune cu alte persoane le lipsește acest sprijin. Dar chiar și în cele mai optime circumstanțe, nu există întotdeauna cineva în preajmă care să ne facă să simțim că aparținem și că suntem acceptați. Cu toții avem teama că oamenii ne-ar respinge dacă ne-ar cunoaște slăbiciunile. Iar faptul că ne ascundem slăbiciunile de cei dragi ne face să ne simțim și mai singuri.

Pentru a umple golurile din puterea liniștitoare a relațiilor noastre, este important să ne reamintim în momentele de suferință că experiența umană comună a suferinței ne leagă de toți oamenii care sunt în viață acum, care au trăit înaintea noastră și care se vor naște după noi. Este o experiență foarte profundă, aproape mistică, dar foarte concretă, o unitate cu întreaga umanitate bazată pe experiența suferinței.
Dorim să aparținem unor grupuri, deoarece granițele clare ale grupului ne dau un sentiment de siguranță. Cu toate acestea, deși apartenența la un grup ne oferă un sentiment de identitate, ea poate fi foarte limitativă. Atâta timp cât ne identificăm cu grupurile mai degrabă decât cu întreaga umanitate, ne îndepărtăm, de fapt, de semenii noștri. Autocompasiunea ne trezește la unitatea noastră cu întreaga umanitate. Dacă permitem ca această unitate să ne afecteze, ea ne activează sistemul nostru verde, continuăm să ne simțim durerea, dar sentimentul de singurătate nu se mai adaugă la durere.

Dacă recunoaștem că suferința este o experiență umană universală, ea poate deveni o armă care să fie folosită împotriva noastră sau a altora. Acest lucru se poate întâmpla atunci când negăm legitimitatea propriului nostru disconfort, afirmând că toți ceilalți suferă. Ne comparăm propria suferință cu suferința altora și ne spunem "alții o duc mai rău, nu ar trebui să sufăr atât de mult" sau "aceasta este o situație de viață perfect normală, trebuie să fie ceva în neregulă cu mine dacă mă doare atât de tare".
Aceste fraze sunt departe de a fi o atitudine de autocompasiune. Ele ne judecă și ne invalidează sentimentele. Ele nu fac decât să ne sporească suferința, să ne umple de furie, rușine, neputință și nemulțumire. În schimb, autoacompasiunea face loc durerii. În loc să spunem "nu ar trebui să doară atât de mult, nu e mare lucru, pe alții îi doare mai mult" sau "nu ar trebui să doară, pe alții îi doare, dar nu le pasă", spunem "poate să doară, toată lumea suferă. Mă întreb cum aș putea să îmbrățișez cu blândețe această durere?".
De asemenea, putem avea o atitudine foarte negativă față de umanitate. Am crescut cu părinții noștri care ne-au transmis că familia noastră este ultima oază, că lumea din jurul nostru este putredă. 

Sau poate că am avut dezamăgiri ca adulți care ne-au făcut să concluzionăm că oamenii sunt răi și nedemni de încredere. Această atitudine, această concluzie, nu este prezentă doar în gândurile noastre, ci poate fi adânc întipărită în viscerele noastre. În acest caz, există rezistență atunci când încercăm să înțelegem că suferința este o experiență umană comună care ne conectează cu ceilalți. Pentru că avem o viziune negativă despre alții, ideea că suntem profund conectați cu ceilalți oameni, că în esență suntem foarte asemănători cu ei, ne amenință imaginea de sine: "Nu sunt diferit de nimeni altcineva, sunt și eu depravat, am fost și eu prins într-o nenorocire meritată".
Curățarea noastră de imaginea negativă a lumii și a omului care este scrisă în viscerele noastre este un proces de lungă durată. Ca un prim pas, poate fi de ajutor să recunoaștem că ceea ce vedem ca valori în noi înșine este cumva prezent și în ceilalți. Chiar dacă nu este vizibil, chiar dacă este adesea ascuns de limitările oamenilor. Cu cât mai mult poate rezona în noi această unitate în valori, cu atât mai mult ne putem permite să fim împreună în limitele noastre, în greșelile noastre, chiar și în suferințele noastre.
Atunci când experimentăm suferința, ne putem spune că suferința noastră ne conectează cu ceilalți oameni. Și putem observa cum ne afectează conștientizarea acestui lucru.