Modelul ABC, utilizat în terapia cognitiv-comportamentală, a ieșit din mediul psihoterapeutic și este acum acceptat pe scară largă.
Acesta oferă un argument științific pentru clișeul "totul se decide în minte". A (evenimentul activator) este evenimentul care ne afectează, B (credințele) sunt gândurile noastre în situația respectivă, C (consecințele) sunt sentimentele și comportamentul nostru în situația respectivă. Modelul ABC ne reamintește că sentimentele și comportamentul nostru nu sunt determinate direct de situațiile cu care ne confruntăm, ci de convingerile noastre despre acestea. Noi interpretăm situația într-un anumit fel și această interpretare este cea care va declanșa emoțiile. Iar modalitatea de a controla emoțiile este de a ne schimba gândurile.
A -> B -> C

În multe situații, este suficient să devenim conștienți de gândurile care apar în noi în legătură cu o situație, să le examinăm realitatea și, dacă este necesar, să le reformulăm pentru a calma sau a elimina sentimentele neplăcute.
Putem constata că această metodă produce adesea schimbări foarte rapide și eficiente în starea noastră de spirit. Acest model este foarte simplu și ușor de înțeles. Dar există pericolul ca însăși simplitatea sa să îl facă simplist și să ne determine să ne așteptăm ca noi înșine și ceilalți să obținem o vindecare/schimbare rapidă.
Nu numai că experimentăm în viața noastră de zi cu zi situații în care această tehnică psihoterapeutică eșuează cu o frecvență variabilă, dar inadecvarea acestui model a făcut obiectul unor cercetări științifice. Diferite abordăro terapeutice au încercat să nuanțeze și să completeze în diferite moduri relația dintre fapte, gânduri și emoții.
Una dintre aceste abordări spune că procesul se desfășoară de fapt în două etape, descrise prin următoarea formulă:

A -> B -> C

A1 = C -> B1 -> C1

Un exemplu concret poate ajuta la ilustrarea acestei formule abstracte.
Fie ca situația externă (A) să fie aceea că văd un câine vagabond îmblânzit. Gândul meu despre situația (B) este că acest câine trebuie să fie turbat și că mă va mușca. Consecința emoțională a acestui gând (C) este frica. Această frică (C) va acționa ca un eveniment intern (A1), un activator intern, într-un proces ulterior. Din această frică mă gândesc (B1) că sunt o persoană lașă care nu ar trebui să se panicheze din cauza unui câine vagabond. Ca o consecință a gândului meu despre frică (C1), voi simți furie față de mine însumi. (Procesul se poate umfla într-o spirală descendentă, continuând cu o altă etapă în care furia față de mine însumi devine un activator intern, etc. ).
Conform modelului ABC original, emoția mea neplăcută (C) este frica și pot contribui la reducerea ei explicându-mi că acest câine nu arată deloc ca un câine turbat, deci nu am niciun motiv să mă tem de el. Cu toate acestea, există momente în care acest gând mă va face să mă simt și mai inconfortabil. Ceea ce se întâmplă atunci este că emoția cu care merită să lucrezi nu este frica (C), ci furia față de mine însumi (C1).

Dacă îmi spun: "acest câine nu pare deloc turbat, deci nu am niciun motiv să mă tem", nu fac decât să întăresc ideea B1 că sunt un laș.
Nu face decât să mă înfurie și mai tare pe mine însumi.
Mindfulnessul ne poate ajuta în punctul B1 al procesului. Pot să-mi observ frica (C = A1) și să-mi spun "Mi-e frică acum. Am voie să îmi fie frică. Pot să observ cum simt această frică în corpul meu. În același timp, știu că frica mea nu îmi arată acum în mod autentic un mod de a mă comporta. Pot să trec pe lângă câine și să simt în continuare foarte multă frică de el." O atitudine semnificativă schimbă gândul B1 și, prin urmare, sentimentul C1 de furie față de mine însumi nu mai are nicio legitimitate. Dacă nu mai sunt copleșit de furie, pot chiar să văd că acest câine vagabond este într-adevăr blând și prietenos și, chiar dacă simt o oarecare teamă față de el, această teamă nu îmi va determina comportamentul (de exemplu, nu voi fugi).

Această nuanță a modelului ABC este un pas important în dezvoltarea metodelor psihoterapeutice.
Din ce în ce mai multe abordări terapeutice au adoptat această completare. Este necesar ca această schimbare să fie acceptată pe scară mai largă, altfel există pericolul ca, cu bune intenții, să transformăm modelul ABC într-o armă împotriva noastră și a celorlalți și să declanșăm o spirală descendentă de emoții neplăcute.
Pot să fiu atent la vocile interioare care mă judecă atunci când trăiesc o emoție neplăcută? Și ce emoții noi stârnește în mine această judecată?