Stima de sine este o judecată pe care o facem cu privire la propria noastră valoare. Dacă ne judecăm ca fiind valoroși, vom avea sentimente plăcute despre noi înșine, dacă ne judecăm ca fiind lipsiți de valoare, vom avea sentimente neplăcute despre noi înșine. Sentimentele plăcute despre noi înșine sunt o componentă importantă a unei stări de fericire.

Autocritica negativă față de noi înșine evocă sentimente neplăcute. O stimă de sine ridicată este o apărare eficientă împotriva autocriticii negative, deoarece generează sentimente plăcute despre noi înșine.

Datorită capacității sale de a oferi protecție împotriva autocriticii negative, stima de sine a fost mult timp considerată un remediu pentru majoritatea tulburărilor psihologice. Astăzi, însă, este clar că stima de sine este o armă controversată și cu două tăișuri. Înțelegem cel mai bine acest lucru atunci când ne gândim că, în general, ne simțim bine în legătură cu noi înșine atunci când suntem peste medie în ceea ce privește calitățile care sunt importante pentru noi. Este imposibil ca noi toți să fim peste medie, așa că, dacă ne bazăm percepția pozitivă de sine pe faptul că suntem peste medie, construim pe nisip: vom experimenta adesea sentimente neplăcute despre noi înșine. În plus, atunci când îi considerăm pe ceilalți ca fiind mai răi decât noi, pentru a ne menține stima de sine ne izolăm de ei, având astfel un efect opus față de ceea ce ne dorim. Această izolare ne face să ne simțim și mai inconfortabil.

Fericirea nu este legată de judecata de sine pozitivă (componenta intelectuală) care produce o stimă de sine ridicată, ci de emoțiile plăcute (componenta emoțională) pe care le evocă judecata. Dacă dorim să fim fericiți, ar trebui să căutăm un fenomen psihic care să ne inducă sentimente plăcute despre noi înșine fără o astfel de judecată. Aici intervine rolul autocompasiunii.

În comparație cu stima de sine, autocompasiunea se dovedește a fi un teren solid. O persoană plină de autocompasiune are sentimente plăcute față de ea însăși, indiferent de performanțele sale și de măsurarea capacităților sale în raport cu ceilalți. Putem simți compasiune față de noi înșine indiferent dacă avem succese sau eșecuri, dacă suntem peste medie, medii sau sub medie. Autocompasiunea noastră se bazează pe demnitatea noastră umană, care este absolut necondiționată. Acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să ne străduim să ne îmbunătățim abilitățile sau să ne descurcăm bine în diferite domenii ale vieții, dar merită să ne străduim să ne asigurăm că modul în care ne simțim în legătură cu noi înșine nu derivă din aceste aspecte externe. Mai mult, dacă sentimentele noastre despre noi înșine sunt determinate doar de performanțele noastre, atunci toate lucrurile care au reprezentat cea mai mare plăcere a noastră în viață încep să se simtă ca o muncă grea, iar ceea ce a fost plăcere devine durere, deoarece vrem să ne descurcăm bine la ele și nu le mai facem pentru ele însele, ci pentru performanța pe care o obținem.

În ceea ce privește sistemele de reglare a emoțiilor, putem spune că emoțiile noastre despre noi înșine provin din sistemul roșu pentru autocritică, din sistemul albastru pentru stima de sine și din sistemul verde pentru autocompasiune. Atunci când suntem critici cu noi înșine, când experimentăm o amenințare internă, sistemul nostru roșu este activat și apar emoțiile neplăcute. Atunci când suntem în dorința de a realiza, sistemul nostru albastru este activat. Atunci când ne acceptăm necondiționat și suntem tandri cu noi înșine, se activează sistemul nostru verde. Fiecare dintre aceste trei sisteme își are propria rațiune de a fi, dar suntem într-un echilibru sănătos atunci când, pe termen lung, sistemul nostru verde ne determină emoțiile și reglează funcționarea celorlalte două sisteme.

În ceea ce privește emoțiile noastre despre noi înșine, emoțiile plăcute pot proveni atât din sistemul albastru, cât și din cel verde, și adesea nu este ușor să le distingem. Atunci când eșuăm în ceva sau ne dovedim a fi mai prejos decât semenii noștri, se activează sistemul nostru roșu. Acesta este momentul în care distingem dacă sentimentele noastre plăcute despre noi înșine provin în principal din sistemul albastru sau în principal din sistemul verde. Emoțiile plăcute ale sistemului albastru sunt ușor de copleșit de emoțiile neplăcute care apar în urma unui eșec, dar emoțiile plăcute despre noi înșine, reglementate de sistemul verde, ne pot proteja, de asemenea, să fim trași în jos de vârtejurile frustrării și ale autocriticii în fața eșecului.

Ne putem întreba care este sursa sentimentelor plăcute legate de nouă înșine.