Deseori, atunci când ne evaluăm pe noi înșine, pe ceilalți sau mediul înconjurător, putem constata că factorii negativi sunt mai importanți decât cei pozitivi. Un exemplu foarte tangibil în acest sens este atunci când ne uităm în oglindă și vedem un coș pe față, ne concentrăm atenția asupra acestuia și nu observăm cât de frumos ne strălucesc ochii, cât de strălucitor este părul nostru sau cât de multă lumină strălucește prin zâmbetul nostru blând. Iar dacă recunoaștem că suntem mai înclinați să observăm ceea ce nu este în regulă decât ceea ce ne-ar putea face fericiți, găsim în aceasta un alt motiv pentru a ne învinovăți. Despre acest fenomen, numit prejudecată negativă, s-a scris și s-a discutat mult și s-au conceput multe modalități de a-l schimba. Cu toate acestea, el este asociat și cu o mare parte din rușine și autocritică, căruia i se dă cu ușurință o nuanță morală și este identificat cu ingratitudinea.

În timp ce a învăța să schimbăm acest mod de funcționare este esențial pentru sănătatea noastră mintală, primul pas este să ne întoarcem cu compasiune către noi înșine, care suntem mai predispuși să observăm aspectele negative decât cele pozitive. Dacă parcurgem etapele compasiunii pentru acest fenomen psihic, putem spune următoarele.

Primul pas este să observăm că acesta este modul în care funcționăm. Pentru a face acest lucru, avem nevoie de curaj și onestitate, precum și de atenție la gândurile și emoțiile noastre.

Al doilea pas este să realizăm că toți împărtășim acest mecanism de prejudecată negativă, deoarece este înrădăcinat în filogeneza speciei umane. Cu mii de ani în urmă, când strămoșii noștri au fost expuși la amenințări din partea diferitelor forțe ale naturii și a animalelor sălbatice, cheia supraviețuirii lor era să detecteze cele mai mici semne amenințătoare. Creierul nostru a evoluat pentru a fi extrem de sensibil la informațiile negative, iar răspunsul nostru de tip "luptă sau fugă" se activa rapid pentru a ne maximiza șansele de supraviețuire. Pe termen scurt, informațiile pozitive nu erau atât de relevante. Faptul că apa râului este curată și potabilă este important pentru supraviețuirea noastră pe termen lung, dar faptul că observăm că un crocodil înoată în apă este mai urgent aici și acum. De aceea, creierul nostru petrece mult mai puțin timp și acordă mult mai puțină atenție aspectelor pozitive decât celor negative. În evoluția speciei umane, acest lucru înseamnă că, de foarte multe ori, luăm lucrurile pozitive ca fiind de la sine înțelese, fără ca măcar să fim conștienți de ele, în timp ce lucrurile negative ne atrag imediat atenția.

Acest mod de funcționare a creierului nostru a funcționat cu mii de ani în urmă pentru a-i ajuta pe strămoșii noștri să supraviețuiască, dar acum este o sursă de enervare și disconfort pentru noi, care nu suntem în pericol imediat în cea mai mare parte a vieții noastre. 

Acest mod de funcționare a creierului nostru face parte din natura noastră umană comună, care ne unește și are nevoie de compasiunea noastră, în loc să ne învinovățim sau să ne facem de rușine pe noi înșine și pe ceilalți. Atunci când observăm că așa funcționăm, este important să realizăm că nu suntem vinovați, deoarece nu am ales ca creierul nostru să funcționeze în acest fel.

Al treilea pas este să căutăm modalități de a ne ajuta pe noi înșine. Cum putem găsi ușurare din această suferință și ce putem face pentru a îmbunătăți modul în care funcționează creierul nostru.

Metoda clasică de a încerca în mod conștient să ne concentrăm atenția asupra aspectelor pozitive ne poate ajuta foarte mult. Să căutăm lucruri pentru care să fim recunoscători. Dar atunci când acest lucru devine o obligație de performanță, sistemul nostru albastru este activat, gândim în termeni de succes și eșec, iar atunci când constatăm că creierului nostru, prin natura sa înșelătoare, este mai ușor să conștientizeze aspectele negative, suntem copleșiți de autoînvinovățire. Sistemul nostru roșu preia controlul și ne concentrăm mai mult asupra aspectului negativ. Am obținut opusul a ceea ce ne doream.

Este important să ne menținem sistemul verde activ în timp ce căutăm pentru ce să fim recunoscători. Cu un fel de curiozitate jucăușă, cu o deschidere, mergem în viața noastră de zi cu zi căutând tot ceea ce este bun, tot ceea ce este cadou. 

Practicile de autocompasiune ne activează sistemul nostru verde și ne ajută să menținem această stare, care vine cu un sentiment profund de siguranță. În acest sentiment de siguranță, avem din ce în ce mai puțină nevoie să obținem succese sau să căutăm modalități de a ne proteja dintr-un sentiment visceral de pericol, urmărind cu atenție ceea ce nu este în regulă în mediul nostru înconjurător. Autocompasiunea ne determină să producem oxitocină, iar cercetările au arătat că nivelurile crescute de oxitocină reduc automat prejudecățile negative.

Pe de o parte, este foarte important să alegem tehnici potrivite: în acest caz, de exemplu, să căutăm și chiar să scriem în fiecare zi într-un jurnal lucrurile pentru care suntem recunoscători. Pe de altă parte, este foarte important ca, în timp ce facem acest lucru, să nu ne lăsăm ghidați de sistemele noastre albastru și roșu, ci de cel verde. Ne putem asigura de acest lucru dacă facem practica recunoștinței împreună cu practica autocompasiunii, iar atenția noastră nu se concentrează doar pe găsirea a tot ceea ce avem pentru care să fim recunoscători, ci și pe sesizarea subtilă, din nou și din nou, a sistemelor noastre care sunt active la un moment dat și care ne indică momentul în care trebuie să revenim la activarea sistemului verde.

Acesta este obiectivul special al terapiei centrate pe compasiune: să fim vigilenți înainte și în timpul fiecărei tehnici pentru a rămâne în spațiul compasiunii, ghidați de sistemul nostru verde.