Sistemul nostru roșu este responsabil pentru răspunsul la stres care apare atunci când percepem un pericol. Acest răspuns este cunoscut în literatura numele de răspuns de luptă sau de fugă, dar denumirea originală indică și o a treia opțiune: fight or flight or freeze. Răspunsul de "luptă" față de noi înșine este autocritica, răspunsul de "fugă" este izolarea, iar răspunsul de "îngheț" este ruminația. Aceste trei reacții sunt exact opusul celor trei componente ale autocompasiune. Pentru autocritică, bunătatea față de sine, pentru izolare, conștientizarea naturii noastre umane comune, iar pentru înghețare, mindfulnessul poate fi leacul.

Ruminația este o proprietate a creierului nostru care repetă la nesfârșit gândurile negative. Este o mentalitate recurentă, incontrolabilă, care duce la depresie, dacă este vorba despre experiențe trecute, și la anxietate, dacă este vorba despre posibile experiențe negative viitoare. Deoarece același mecanism, ruminația, acționează atât în depresie, cât și în anxietate, aceste stări de spirit neplăcute merg adesea mână în mână.

Dacă suferiți de anxietate sau depresie și recunoașteți că ruminați frecvent, primul pas pe care îl puteți face spre recuperare este să nu vă mai judecați pentru că ruminați. Cauza principală a ruminațiilor pe gânduri negative este dorința de siguranță. 

Chiar dacă aceste tipare cerebrale conduc la rezultate nedorite, putem totuși să le respectăm pentru că au încercat să îi salveze pe strămoșii noștri de pericolele cu care se confruntau în natură. De asemenea, este important să ne reamintim faptul că, deși unii oameni ruminează mai mult decât alții, într-o anumită măsură, această înclinație către informațiile negative este prezentă în creierul tuturor oamenilor. Este modul în care creierul nostru este programat, face parte din modul nostru implicit de funcționare.

Conștientizarea tuturor acestor lucruri nu ne absolvă de responsabilitatea noastră de a face ceva pentru a rumina mai puțin. Aici putem, de asemenea, exersa permiterea paradoxului, acceptând coexistența unor lucruri care la prima vedere par să se excludă reciproc, acceptând complexitatea lumii: pe de o parte, putem empatiza cu noi înșine, care, prin natura umană, prin structura creierului nostru, suntem predispuși să ne concentrăm asupra aspectelor negative, iar pe de altă parte, putem căuta modalități de a schimba acest lucru.

Autocompasiunea poate fi o modalitate de a ne elibera de tiparele de ruminație și de efectele sale nocive.

Atunci când privim gândurile și emoțiile negative fără a le judeca, suntem capabili să le acordăm atenție fără a ne bloca în ele. 

Mindfulnessul ne ajută să experimentăm că emoțiile și gândurile noastre negative sunt doar emoții și gânduri, nu neapărat o reflectare a realității. Putem să le observăm și nu neapărat să le credem. Astfel, emoțiile și gândurile care apar în distorsiuni negative pot apărea și dispărea liber, fără nicio rezistență. Acest lucru ne ajută să facem față cu mai mult calm la tot ceea ce ne aduce viața.

O tehnică utilă de mindfulness constă în a deveni conștienți de emoțiile neplăcute atunci când apar și în a fi atenți la senzațiile corporale cu care acestea sunt asociate. Atunci când suntem atenți la modul în care le trăim în corp, atenția noastră nu mai este concentrată pe gândurile care au declanșat emoția. Este mai ușor să rămânem în prezent. Atunci când rămânem ancorați în corpul nostru, suntem capabili să ne calmăm în timp ce continuăm să simțim durerea fără să ne pierdem în negativitate.

Cu toate acestea, există situații în care doar mindfulness nu este suficient pentru a ne împiedica să rămânem blocați în stările depresive și anxioase. În astfel de cazuri, trebuie să ne calmăm în mod activ.

Când auzim termenul de autocalmare activă, este ușor să ne gândim la un fel de tehnică de relaxare sau la faptul că ne spunem nouă înșine să ne "calmăm".

Există persoane și situații pentru care și în care astfel de tehnici funcționează, dar mulți oameni se plâng că practicarea lor îi face mai tensionați. Sistemul nostru nervos nu are nicio comandă pentru a ne relaxa activ mușchii, așa că nu este de mirare că nu ne putem comanda să ne relaxăm.

Cu toate acestea, există un sens în care ne putem calma în mod activ prin exerciții de autocompasiune, dar acest lucru este diferit de tehnicile de relaxare. Diferența este adesea subtilă, abia perceptibilă la prima vedere. Este nevoie de practică pentru a o recunoaște.

În autocompasiune, activitatea noastră constă în a ne îndrepta atenția în mod conștient către suferința noastră, în a ne reaminti că suferința este o experiență umană comună care ne leagă de întreaga umanitate și în a ne întoarce către noi înșine cu tandrețe și bunătate. Ceea ce se întâmplă cel mai adesea este că începem să ne simțim îngrijiți, acceptați și în siguranță. Sentimentele de siguranță și căldură sunt legate de sistemul nostru verde, care este activat de practicile de autocompasiune și care dezactivează sau cel puțin reglează în jos sistemul roșu, sistemul de apărare al corpului nostru: amigdala se calmează și în corpul nostru se eliberează oxitocină.

Când observăm că ruminăm asupra trecutului sau viitorului nostru, putem încerca să vedem ce se întâmplă dacă nu ne spunem să nu ruminăm, dacă nu începem să ne condamnăm pentru că ruminăm din nou, ci devenim conștienți că ruminația face parte din activitatea sistemului roșu al fiecărei ființe umane. Scopul său este de a ne proteja de pericole - chiar dacă nu ne ajută de cele mai multe ori - și ne adresăm pe un ton blând, amabil, căutând cuvinte pentru a ne exprima iubirea și compasiunea față de noi înșine.