Aș dori să prezint o tehnică pe care o folosim în ședințele de terapie centrată pe compasiune.

Deși se folosește cu cea mai mare siguranță în cadrul unei relații terapeutice, această tehnică poate fi folosită și acasă, ca o practică individuală. Cu toate acestea, este important ca, în cazul în care provoacă o experiență profundă care vă supără, să căutați un profesionist sau cel puțin un membru al familiei sau un bun prieten care să vă asculte cu compasiune.

Această tehnică este o combinație a practicii psihodramatice cu elemente specifice terapiei centrate pe compasiune. Ea pornește de la premisa că există mai multe voci în interiorul nostru, iar aceste voci interioare pot fi personificate. Acest lucru nu înseamnă că ne luptăm cu personalități multiple sau cu o conștiință divizată; complexitatea eului nostru interior este o caracteristică a naturii noastre umane. Aceasta rezultă din modul în care funcționează sistemul nostru nervos, rezultă din modul în care mai multe părți ale creierului nostru lucrează în mod armonios pentru a defini cine suntem. Exercițiile de acest gen sunt foarte utile pentru a ne ajuta să atingem această armonie, deoarece ne ajută să ne distanțam de contradicțiile vocilor noastre interioare, să le privim de la această distanță cu curiozitate și curiozitate și să le îmbrățișăm cu compasiune, oferindu-le spațiu pentru a se exprima pe ele însele și nevoile lor.

Această practică ne ajută să integrăm partea noastră autocritică în ansamblul ființei noastre.

Partea autocritică din noi este plină de contradicții: pe termen lung, ne face rău, chiar dacă dorește să ne ajute. Ea vrea să ne mențină respectul de sine, stima socială, încrederea în bunăvoința celorlalți și în siguranța și dreptatea lumii, să ne motiveze să ne atingem obiectivele și să ne salveze de pericolele care vin din interior și din exterior.

În loc să îl atacăm agresiv sau să ne identificăm cu el, putem începe să învățăm cum să ne raportăm la el cu compasiune. Imaginația noastră ne poate ajuta în acest proces.

Ne putem imagina o scenă cu trei actori pe ea. Putem chiar să le dăm nume. Putem să ne imaginăm cât mai detaliat posibil cum arată, care este postura lor, tonul vocii, mișcările lor, expresiile faciale, gesturile lor.

În prima scenă, apar două personaje. Unul este sinele criticat, cu limitele, defectele și neajunsurile sale. Ni-l putem imagina pe scenă. Celălalt este sinele nostru critic. Ne putem imagina că eul nostru critic începe să se certe cu eul nostru criticat. Îi putem auzi cuvintele, tonul vocii, îi putem vedea mișcările, expresiile faciale. Dacă ne ajută, putem chiar să jucăm teatru sau să desenăm. Odată ce este în personaj, îl putem întreba cum se simte.

Apoi ne putem imagina sinele nostru criticat, putem simți cum a fost pentru el să audă critica. Putem să ne uităm la postura sa, la expresia feței sale. Ne putem întreba cum se simte și ce i-ar spune criticului. Dacă ne ajută, putem chiar să ne prefacem sau să îl desenăm pe el sau pe ea. Putem chiar să punem scaune și, atunci când ne așezăm pe unul dintre ele, putem să jucăm unul dintre personajele noastre interioare, înregistrându-i postura, mișcările, spunându-i cuvintele cu voce tare. Le putem permite să intre în dialog, să vorbească unul cu celălalt. Între timp, merită să ascultăm cum se simt. Putem explora sentimentele eului nostru critic. S-ar putea să fim șocați să descoperim că, oricât de puternic ar părea, el suferă de fapt profund.

Apoi, ca o a doua scenă, ne putem imagina cum intră în joc eul nostru plin de compasiune. Mai întâi, se așează lângă eul nostru critic și îi spune și îi face ceea ce eul nostru critic are nevoie aici și acum. Îi putem observa postura, mișcările, gesturile, tonul vocii. Cum afectează toate acestea eul nostru critic?

Apoi, eul nostru plin de compasiune se întoarce către eul nostru criticat. Ce are nevoie eul criticat de leul nostru plin de compasiune? Lăsați eul plin de compasiune să facă ceea ce are nevoie eul criticat. Poate fi vorba de câteva cuvinte frumoase, de încurajare sau chiar de o atingere sau o îmbrățișare. Ceea ce simțim că avem nevoie. Cum ne afectează acest lucru pe eul nostru criticat?

Putem să zăbovim în această experiență, permițând înțelegerilor profunde care vin din autocompasiune să se instaleze, pentru a începe procesul de vindecare.