Sarcina cea mai fundamentală a oricărei relații terapeutice este dezvoltarea reglării emoțiilor la nivelul sistemului nostru nervos.

Această reglare a emoțiilor se dezvoltă în copilărie în relația cu mama noastră (sau cu îngrijitorul primar). Indiferent cât de iubitoare, grijulie și receptivă poate fi o mamă, va exista întotdeauna o parte mică sau mare din acest proces de învățare a reglării emoțiilor care nu s-a realizat în copilărie.

 

Din acest deficit se dezvoltă diverse dificultăți, probleme și tulburări psihologice, facilitați de circumstanțele externe ale vieții. Acest deficit poate fi ameliorat în orice etapă a vieții și, adesea, nu necesită ajutorul unui specialist. Relațiile noastre umane de încredere și de iubire au un efect de vindecare asupra sistemului nostru nervos, permițându-ne să practicăm reglarea emoțiilor.​

​

Dar există situații în viață, și există lipsuri profunde, în care este nevoie de ajutor profesional. Mă gândesc la profesioniștii în domeniul ajutorului psihologic ca la cei care, în cadrul sigur și artificial al terapiei, creează în mod intenționat mediul, spațiul relației terapeutice în care se poate exersa reglarea emoțiilor. 

​​

Principalul factor de impact al procesului este relația de terapeutică. Spațiul sigur oferit de relația de terapeutică în care se poate începe schimbarea. Iar diferitele tehnici terapeutice contribuie la accesibilizarea experiențelor în acest spațiu sigur, la recunoașterea părților sănătoase și rănite ale sinelui și la inițierea unui dialog între aceste părți.

 

Pentru a face acest lucru, pe lângă conversația și dialogul socratic, consider că este esențială utilizarea diferitelor practici de imagerie ghidată, lucrul cu corpul, meditații de respirație, de mindfulness și de autocompasiune.

Aceste tehnici ne permit să ne întâlnim cu experiența la un nivel mai profund decât doar cu gândurile. 

 

Ele declanșează procese neuronale care contribuie la dezvoltarea reglării emoțiilor.

​

În spațiul sigur al relației terapeutice, clientul experimentează emoții care sunt dificil de gestionat în viața de zi cu zi. El experimentează rușinea, furia, frica, tristețea, dezamăgirea etc. Sunt activate procesele neurologice care fac aceste emoții perceptibile la nivelul corpului.

Neajunsurile reglării emoțiilor constau în subdezvoltarea proceselor neuronale care pot menține intensitatea emoțiilor la un nivel care să nu-l copleșească încă pe client. 

Terapia urmărește să dezvolte aceste din urmă procese.

O modalitate de a face acest lucru este prin intermediul relației terapeutice în sine. Aici are loc un proces similar cu cel prin care un copil învață să își regleze emoțiile. 

Atunci când un sugar experimentează emoții neplăcute, mama ei prin intermediul neuronilor oglindă într-o anumită măsură, simte aceste emoții. Ea le reflectă și le afișează prin expresiile faciale, tonul vocii și mișcările sale. Corpul mamei declanșează apoi procesele neurologice care o liniștesc, iar bebelușul va simți această liniștire prin intermediul propriilor neuroni oglindă. Această auto-calmare va fi transmisă sugarului prin neuronii oglindă, declanșând procese neuronale la nivelul sugarului care îi reglează emoțiile intense. Aceste procese nu pot fi realizate de către sugar de unul singur, dar ele se dezvoltă treptat în sistemul nervos al sugarului pe măsură ce acesta experimentează auto-calmarea mamei sale.

​

În mod similar, terapeutul simte emoțiile neplăcute care îl copleșesc pe client. Folosind propriile sale procese neurologice de calmare, el îi oferă clientului său posibilitatea de a-și dezvolta propriile procese neurologice de calmare folosind neuronii săi oglindă. 

Acest lucru se întâmplă de fiecare dată când clientul vorbește despre o problemă care îl preocupă, experimentând în același timp ceea ce vorbește. Emoțiile care sunt prezente aici și acum declanșează procese corporale care oferă spațiul pentru a practica reglarea emoțiilor.

 

În cazurile în care clientul este distanțat emoțional de subiectul despre care vorbește, o varietate de exerciții imaginative și centrate pe corp pot ajuta la intrarea în contact cu emoțiile legate de subiect. Odată ce aceste emoții devin conștiente și prezente aici și acum, este posibilă practicarea reglării emoțiilor. Acesta este un domeniu în care sunt necesare tehnici non-verbale.

 

Oricât de deficitar ar fi un adult în ceea ce privește reglarea emoțiilor, procesele neuronale responsabile de autocalmare există în el într-o anumită măsură ca resurse. Aceste procese pot fi declanșate prin diverse tehnici în spațiul sigur al relației terapeutice. 

O astfel de tehnică ar putea fi aceea de a reaminti o amintire a unui moment în care clientul a reușit să își țină emoțiile sub control, de a reaminti o senzație corporală trăită în timpul reglării emoțiilor sau de a căuta un simbol care să exprime experiența interioară de reglare a emoțiilor. 

În aici și acum al relației terapeutice, atunci când apare o emoție de reglat, sarcina terapeutului este de a pune clientul în contact cu amintirile, simbolurile, imaginile, senzațiile corporale care declanșează procesele neuronale responsabile de reglarea emoției.

 

Clientul va experimenta astfel că procesele nervoase responsabile de emoția care trebuie reglată lucrează simultan cu procesele nervoase responsabile de calmare. Cele două procese interacționează, se reduce intensificarea emoției și se dezvoltă procesele responsabile de reglarea emoției.

Sistemul nervos al clientului se maturizează.

 

Reglarea propriei emoții de către terapeut, prin funcționarea neuronilor oglindă, ajută acest proces prin amplificarea proceselor neuronale de autoreglare deja în curs de dezvoltare ale clientului.

 

În timp ce multe subiecte sunt atinse în procesul terapeutic, multe tehnici sunt folosite, în profunzimea corpului, se dezvoltă procesele neurologice responsabile de reglarea emoțiilor.